Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Tineretului și Sportului

A A A

Anunţ privind organizarea Târgului on-line „Locuri de muncă în domeniul comerţului”

 

În perioada 23-28 septembrie 2015, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va desfășura Târgul on-line al locurilor de muncă, ediția a VII-a, cu genericul „Locuri de muncă în domeniul comerţului”.

Târgul on-line „Locuri de muncă în domeniul comerţului”  va fi disponibil pe www.e-angajare.md și va oferi doritorilor  șansa să cunoască ofertele de muncă din domeniul comerţului. Pagina electronică va putea fi accesată, în timp real, din orice colț al lumii, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor putea aplica direct CV-ul pentru oferta de muncă dorită.

Angajatorii, care dispun de oferte de muncă în domeniul comerțului și doresc să participe la Târgul on-line în perioada 23-28 septembrie 2015 sunt rugați să contacteze cea mai apropiată Agenție pentru Ocuparea Forței de Muncă. Datele de contact ale agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pot fi găsite pe     site-ul: http://anofm.md/network/agency.

De la începutul anului 2015, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a desfăşurat alte două ediţii ale târgului on-line: „Cariere în construcții” (26-31 martie 2015) şi „Locuri de muncă pentru Tineret” (28 mai-1 iunie 2015).

Informăm, că Târgul on-line „Locuri de muncă în domeniul comerţului” va debuta cu organizarea la 23 septembrie 2015 de către Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a mun. Chișinău a Târgului locurilor de muncă, care se va desfășura la sediul Agenției (Chișinău, str. Mitropolit Varlaam, 90). Târgul va găzdui angajatori care vor oferta locuri de muncă în domeniul comerțului.

 

Pentru mai multe detalii despre evenimentele organizate, rugăm să contactați gratuit Centrul de Apel - Piața Muncii la nr. 080001000, de luni până vineri, intervalul orelor 8.30 - 15.30.