Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Tineretului și Sportului

A A A

Lucrătorii de tineret pot aplica la ediția a III-a a Academiei Lucrătorului de Tineret (ALT)

 

Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova împreună cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), anunță înscrierea în cadrul Academiei Lucrătorului de Tineret, ediția a treia. Astfel, toți lucrătorii de tineret din Centrele de Resurse pentru Tineri și/sau organizațiile ce oferă servicii prietenoase tinerilor sunt invitați să aplice.

În Republica Moldova lucrătorii de tineret nu au o bază de instruire, acest fapt influențează asupra calității serviciilor prestate. Rolul lucrătorului de tineret este de a facilita procesul de învățare și dezvoltare non-formală și informală a tânărului.

Primele două ediții ale ALT au fost implementate în 2013-2014, în cadrul cărora au fost capacitați 40 lucrători de tineret din 20 regiuni ale țării. Participanții au fost instruiți în cadrul unui program de training, combinat cu exerciții practice în regiunile, unde aceștia oferă servicii prietenoase tinerilor. Ca rezultat în fiecare localitate beneficiară au fost elaborate planuri de acțiuni, au fost stabilite parteneriate cu actorii sociali și au fost diversificate serviciile de tineret, conform necesităților identificate.

Participând în cadrul acestei ediții a ALT, lucrătorii de tineret vor obține competențe specifice, pregătire suficientă și vor fi asigurați cu o formare continuă prin oferirea de instrumente de implicare a tinerilor în procesul de luare a deciziilor.

Timp de trei luni de zile, participanții vor fi instruiți în următoarele domenii:

·         Participarea tinerilor în procesul decizional/dezvoltarea serviciilor prietenoase tinerilor. Instrumente participative de lucru cu tinerii;

·         Învățarea pe tot parcursul vieții. Competențele tinerilor și educația non-formală;

·         Orientarea vocațională și instruirea profesională a tinerilor.

Academia Lucrătorului de Tineret, ediția a treia se va desfășura în perioada iunie – noiembrie, 2015 în Chișinău. ALT este un proiect organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, cu sprijinul Departamentului Afacerilor Economice și Sociale ale Organizației Națiunilor Unite și UNFPA Moldova. Scopul acestuia este de a spori calitatea și a diversifica serviciile de tineret la nivel local, prin dezvoltarea abilităților fundamentale ale lucrătorilor de tineret, ale deprinderilor practice și cunoștințelor necesare acestora în domeniul tineret.

Termenii de referință îi puteți vedea aici. 

De asemenea, puteți descărca și formularul de aplicare.

Termenul-limită de înscriere este 31 mai, orele 16.00.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactați:

Galina Petcu, Coordonator Politici de Tineret

Consiliul Național al Tineretului din Moldova  

Tel.:(+ 373 68) 050 315 Fax:(+ 373 22) 235 175.

Email:  galina.petcu@cntm.md.