Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Tineretului și Sportului

A A A

Un nou an de studii în cadrul programelor ANTEM de învățare a limbii române

 

Un nou an de studii în cadrul Programului de instruire lingvistică pentru minorităţile naţionale din Republica Moldova a fost lansat vineri, 25 septembrie, de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova, în colaborare cu Biroul Relații Interetnice (BRI).

Peste 450 de alolingvi adulţi din ţara noastră învaţă, începând din această lună, în cadrul programului sus-menţionat, româna, limba care îi va ajuta în activitatea de zi cu zi. Concomitent, alte 150 de persoane din regiunea transnistreană a Republicii Moldova o însuşesc prin intermediul Programului e-learning – www.invat.antem.md, a menţionat Lucia Cucu, directorul ANTEM, în cadrul evenimentului de lansare.

„Deşi peste 5000 de alolingvi au beneficat deja de acest program, an de an, solicitările din partea doritorilor de a se înscrie la cursurile de limba română depăşesc cifra de 3000, care nici măcar nu reflectă situaţia în întregime”, a declarat Lucia Cucu.

Programul ANTEM este un exemplu foarte bun de transpunere în practică a principiului legat de respectul pentru diversitate în baza căruia lucrăm. E un program pe care OSCE îl sprijină financiar şi va continua să-l susţină, a apreciat în cadrul aceluiaşi eveniment Henrik Villadsen, directorul Oficiului Înaltului Comisar pentru Minoritățile Naționale OSCE de la Haga.

Cunoaşterea limbii române le oferă reprezentanţilor minorităţilor naţionale acces pe piaţa muncii, dar şi la informaţii din orice domeniu de activitate, a constatat Elena Beleacova, directorul general al BRI. În timpul apropiat, membrilor Guvernului le va fi propus spre aprobare proiectul Strategiei naţionale de integrare a minorităţilor naţionale, iar procesul de învăţare a limbii oficiale de către alolingvi ar putea fi impulsionat odată cu aprobarea acestui document. Pentru aceasta, există susţinere din partea Guvernului şi a organizaţiilor internaţionale, precum şi foarte multe solicitări din partea cetăţenilor, a accentuat Elena Beleacova.

Corina Fusu, ministra Educaţiei, a declarat în context limba oficială nu este cunoscută încă în suficientă măsură de minorităţile naţionale. „Din punctul meu de vedere, dacă dorim să abordăm această problemă cu seriozitate, ar trebui să ne gândim la un program complex şi să oferim cursuri de predare a limbii române calitative, dar şi la un preţ accesibil, pentru că salariile în ţara noastră sunt modeste. Mă gândesc şi eu personal la lucrul acesta şi cred că o să venim cu un astfel de proiect”, a declarat presei Corina Fusu.

Pe parcursul noului an de studii, peste 700 de adulţi alolingvi din ţara noastră, angajaţi în sfera bugetară vor urma cursurile gratuite de limba română, organizate de ANTEM în cadrul Programului de instruire lingvistică pentru minorităţile naţionale, implementat cu sprijinul financiar al Înaltulului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE de la Haga și în parteneriat cu BRI. Totodată, alte aproximativ 200 de persoane învaţă gratuit româna prin intermediul Programului ”Învățăm româna la distanță”, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului.

 

De menționat că, în acest an, ANTEM va aplica metoda combinată de instruire – tradițională și la distanță – în cazul a 150 de beneficiari, înscriși la nivelul B2 din cadrul Programului de instruire lingvistică pentru minorităţile naţionale din Republica Moldova. Metoda combinată a fost testată cu succes în anul de studii 2015-2016.