Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Dan Perciun: cercetarea şi inovarea sunt printre domeniile prioritare în procesul de integrare europeană
20/11/2023 - 16:27

Cercetarea este o prioritate la nivel european, iar apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană va deschide tot mai multe oportunități pentru cercetătorii din țară. Despre aceasta a vorbit ministrul Dan Perciun în cadrul Zilei Științei marcată în acest an cu genericul „Integrare europeană prin cercetare și inovare”. „Este necesar ca țara noastră să investească mai mult în cercetare și să apropie nivelul nostru de cercetare de cel al UE, iar aceasta înseamnă dezvoltare, inclusiv fonduri adiționale pentru cercetare”, a remarcat ministrul.

 

Ministrul Dan Perciun a vorbit despre rezultatele bune ale cercetătorilor noștri în cadrul Programului Orizont Europa. În prezent Republica Moldova are semnate 31 de granturi cu Comisia Europeană, 154 de propuneri eligibile și o rată de succes de aproape 26%, ceea ce e cu mult peste rata generală. De asemenea, ministrul a menționat despre stabilitatea domeniului pe care o va oferi noua metodologie de finanțare instituțională a organizațiilor de drept public din domeniile cercetării și inovării, cu o tranziție de la 50% la 90% în finanțarea instituțională de bază. Un alt rezultat, la care s-a referit Dan Perciun, este Programul Național în Domeniile Cercetării și Inovării pentru anii 2024-2027 care își propune să asigure dezvoltarea și finanțarea corespunzătoare a domeniului, cu o majorare a finanțării de la an la an cu 0,1% din produsul intern brut.  

 

Dublarea burselor pentru doctoranzi și acordarea unei indemnizații anuale tinerilor doctori în știință în primii trei ani de activitate, încurajarea colaborării dintre mediul științific și mediul de afaceri pentru a crește competitivitatea economiei naționale, stabilirea de noi parteneriate, organizarea concursurilor de proiecte de inovare, proiecte de transfer tehnologic, proiecte de vouchere inovaționale sunt printre obiectivele care și le-a propus MEC în următoarea perioadă. 

 

Prezentă la eveniment, Valentina Chicu, consiliera Președintelui Republicii Moldova pe domeniul educației și cercetării, a vorbit despre importanța atragerii tinerilor în știință.  „Este cazul să scoatem cercetarea din laborator și să mergem cu ea în instituțiile de învățământ pentru ca să cultivăm acele caracteristici și competențe necesare tinerilor pentru a completa rândurile cercetătorilor, pentru că de cercetare are nevoie fiecare cetățean”, a spus Valentina Chicu.

 

Mai multor cercetători din țară, care pe parcursul ultimului an s-au evidențiat prin rezultate științifice remarcabile, le-au fost decernate diplome din partea Guvernului și a Ministerului Educației și Cercetării.

 

Publicul prezent la eveniment a avut ocazia să cunoască îndeaproape rezultatele și utilitatea cercetărilor și inovațiilor autohtone, expuse de cele 33 de instituții științifice și cca 300 de cercetători din Republica Moldova prezenți la cel mai mare eveniment al anului din domeniul cercetării și inovării. Vizitatorii - adulți, tineri, copii, au avut posibilitatea de a fi antrenați în diverse activități interactive, unde au fost improvizate minilaboratoare științifice și prezentate numeroase experimente, organizate masterclass-uri și diferite jocuri pentru copii, lecții publice, expoziții de carte, de artă plastică și decorativă. 

 

Ziua Științei este organizată pentru a apropia cercetarea și inovarea de societate, a stimula interesul copiilor pentru aceste domenii și a tinerilor care doresc să facă o carieră în cercetare, dar și a populariza cele mai importante realizări ale cercetătorilor din țara noastră.  Ediția din acest an a Zilei Științei a fost dedicată obiectivului de integrare europeană a țării noastre și vine să reafirme angajamentul comunității științifice de a contribui la realizarea acestui deziderat național.

 

Evenimentul, ajuns în acest an la a XIII-a ediție, a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul Uniunii Europene. 

 

petitii